În cursul implementării proiectului ”Respect pentru apă, respect pentru pește”, unul din obiectivele acestuia a fost realizarea unei activități de educare și conștientizare, în parteneriat cu câte o școală din fiecare cele 11 UAT-uri unde a fost implementat proiectul. În cadrul acestor activități a fost organizat un concurs, ”CUPA MICULUI PESCAR”, care a fost structurat în două părți. Concursul a fost început în data de 10.02.2021 și finalizat abia în data de 19.05.2021, după ce a suferit mai multe amânări și modificări ale datelor și modalităților propuse inițial de desfășurare, ca urmare a stării de urgență datorate pandemiei de covid -19. Mai exact, a trebuit să ne pliem pe programul și modul de funcționare a fiecărei școli în parte, care era influențat de codul de culoare sub care se afla la momentul respectiv, existând cazuri în care elevii din aceeași clasă învățau în ture sau jumătate dintre ei de acasă, pentru a se putea respecta condițiile de distanțare socială. Mai mult, perioada de desfășurare a concursului a suferit modificări și datorită prelungirii în ultimul moment, cu 2 săptămâni, a vacanței de primăvară. Din acest motive, perioada de desfășurare a concursului a avut de suferit, existând școli la care aceasta a fost mai lungă, iar la altele a fost mai scurtă.

 

Prima parte a concursului, a prevăzut începerea acestuia prin organizarea unei activități de informare la nivelul cadrelor didactice și a elevilor implicați în proiect. Cu această ocazie a fost prezentat scopul și rolul proiectului, au fost distribuite materialele de promovare ale proiectului și au fost comunicate regulile de desfășurare a concursului propriuzis. Regulile au fost utmătoarele, concursul având 3 probe:

– La proba nr. 1, clasele implicate în proiect aveau obligativitatea confecționării de către toți elevii, în colaborare, pe fiecare clasă, a câte unei machete din materiale recilate, inspirate din arealul Zonei Pescărești Prut-Dunăre Galați, acestea urmând a fi jurizate și punctate ulterior.

– La proba nr. 2, colectivul fiecărei clase trebuia să desemneze câte 4 reprezentanți din rândul lor, care în partea a doua a concursului trebuiau să participe la un concurs de cunoștințe generale despre proiect, de tipul o întrebare – un răspuns.

– La proba nr. 3, urma să se organizeze un concurs de ecologizare, contratimp, în arealul Zonei Pescărești Prut-Dunăre Galați,  urmând a fi jurizat și punctat ulterior, în funcție de nr. de saci colectat de fiecare clasă în parte.

 

Partea a doua a concursului (finală) s-a desfășurat astfel:

–  La proba nr. 1 de confecționare machete, reprezentanții Asociației PRO ECO-TUR au jurizat machetele, cele declarate câștigătoare primind un punct.

– La proba nr. 2 de cunoștințe generale despre proiect, au fost întocmite 8 bilete cu întrebări despre rolul și scopul proiectului. Cei 8 elevi participanți din cadrul unei școli (câte 4 / clasă), au trebuit să tragă aleatoriu, fiecare, câte un bilet, după care trebuiau să citească întrebarea și să dea răspunsul individual, într-un interval de maxim 2 minute. Au fost punctate răspunsurile corecte cu câte un punct. Astfel, fiecare clasă putea obține minim 0 puncte, maxim 4 puncte.

– La proba nr. 3, (urmare a solicitării unora dintre directorii școlilor implicate, motivat de situația impusă de pandemia de covid-19, de a nu mai deplasa suplimentar elevii cu microbuzele școlare) a fost organizat câte un concurs de ecologizare contratimp de jumătate de oră, la fiecare școală. Astfel, a fost punctat cu câte un punct fiecare sac de gunoi adunat în timpul impus.

Pentru buna organizare a concursurilor, au participat la implementare, membri și voluntari ai Asociației PRO ECO-TUR.

 

Cu această ocazie, au fost diseminate elevilor, materiale de promovare (pliante, jocuri, mape, tricouri).

 

Atașăm copii foto de la activitățile desfășurate la cele 11 școli implicate din UAT-urile: Cavadinești, Suceveni, Oancea, Vlădești, Măstăcani, Foltești, Frumușița, Tulucești, Galați, Șendreni și Braniștea.