BISERICA PRECISTA – GALAȚI
Biserica Precista, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, este cel mai vechi monument istoric din orașul Galați. În secolul al XVII-lea, această biserică îndeplinea o dublă funcție: atât lăcaș de cult cât și cetate de apărare împotriva cotropitorilor.
Biserica Precista se află în centrul orașului Galați. Călătorii străini vorbeau despre acest oraș ca despre un târg comercial cu o faimă tot mai crescândă, în acesta găsindu-se o semnificativă varietate de produse.
Prosperitatea comercială din acest oraș-târg a permis unor negustori locali ca în timpul domniei lui Vasile Lupu, pe la anul 1647, să termine construirea Bisericii Precista ca biserică fortificată din piatră și caramidă, o sinteză de arhitectură moldo-valaho-transilvăneană.
În prezent acesta este cel mai vechi monument gălățean, în perfectă stare de funcționare, care poate fi admirat dar și vizitat.
BISERICA PRECISTA – SCURT ISTORIC
Inițial a existat o biserică din lemn și vălătuci ce a avut zid înconjurător și clopotniță. Biserica se numea Adormirea Maicii Domnului și a fost construită la începutul secolului al XVII-lea.
Biserica cu pricina a fost reclădită din zidărie la anul 1647 de Dia și Șerbu, fiii lui Coman din Brăila și de Constantin, fiul lui Teodor – fostul ctitor al bisericii vechi din lemn și vălătuci. Această biserică de zid este Biserica Precista de astăzi.
Biserica Precista, construită de meșteri populari într-o concepție proprie secolului al XVII-lea, are turnul-clopotniță inclus în corpul bisericii și podul fortificat, ceea ce îi conferă și o a doua funcție, cea de loc de refugiu și de apărare.
La ridicarea bisericii au fost folosite materialele existente la fața locului:
piatra masivă și cărămidă din castrul roman de la Tirighina-Barboși, lemn din pădurile de pe platforma Covurluiului, nisip de pe plajele Dunării.
Biserica Precista a fost sfințită în luna septembrie a anului 1647 și, asemenea multor altor biserici și mînăstiri, precum era obiceiul vremii, a fost închinată unei mănăstiri athonite din Sfântul Munte Athos, și anume Mănăstirii Vatoped.
Martoră la multe evenimente din istoria poporului român și a orașului Galați, în jurul ei aflându-se de fapt vatra de început a acestei urbe, Biserica Precista a fost arsă și prădată de turci in anul 1711, distrusă în războaiele ruso-otomano-austriece din anii 1735-1739 și 1769-1774, iar în anul 1821, otomanii distrug și jefuiesc iarăși sfântul locaș.
Biserica Precista a suportat toate vitregiile vremurilor, fiind restaurată pentru prima dată în anul 1831, căpătând o nouă înfățișare.
În anul 1940, în timpul marelui cutremur de pământ, biserica a fost grav avariată, încât a fost închisă. Cutremurul a afectat serios zidurile și fresca interioară. Între anii 1952-1966 ea a fost restaurată în forma actuală după proiectul arhitectului Eugen Chefneux și a funcționat ca muzeu de artă religioasă medievală, biserica păstrând o colecție de icoane vechi.
Cutremurele din 1977 și 1986 au afectat din nou biserica, provocând fisuri în adâncimea zidurilor. Ea a fost restaurată și consolidată în perioada anilor 19911994, iar pictura în frescă a bisericii a fost executată de artiștii plastici Gheorghe Bondoc și Dumitru Banica.
Biserica a fost redată cultului ortodox și sfințită la data de 30 noiembrie 1994.
BISERICA PRECISTA – ARHITECTURA
De plan triconc, cu ziduri groase de pînă la 1,80 metri, biserica este o elocventă sinteză a arhitecturii creștine din Moldova, Muntenia și Transilvania. Este construită din patru încăperi: altar, naos, pronaos și pridvor.
Dacă primele două încăperi (altarul și naosul) descind din bisericile de stil moldovenesc, pridvorul are deasupra un turn-clopotniță, asemănător cu cele ale bisericilor din Transilvania, prevăzut cu o încăpere de strajă la nivelul intermediar dintre clopotniță și pronaos. Atât la acest nivel, cât și la cel al clopotniței, se găsesc creneluri pentru apărare. Un alt element de apărare la Biserica Precista este podul întărit, alcătuit din două părți, una deasupra naosului și una deasupra altarului. Podul este prevăzut cu 28 de metereze pentru luptă și drumuri de strajă (coridoare).
În zidărie, printre rândurile de cărămidă este folosită piatră, tehnică nefolosită la alte biserici moldovenești ridicate în aceeași perioadă. Zidul pereților de deasupra ferestrelor, până la acoperiș, este dublu, formând o galerie cât poate umbla comod un om.
Deasupra altarului există o cameră mare, unde la năvăliri se asigurau diferite odoare și bogății ale orașului.
Turnul-clopotniță, masiv, de forma unei prisme pătrate, cu colțurile de sus retezate oblic și format din două niveluri, este prevăzut la primul nivel cu o cameră pentru ascunderea valorilor, cu două metereze și o ușă de acces spre un balcon. Al doilea nivel este prevăzut cu ferestre și metereze. Turnul nu este ornamentat decât în zona cornișei cu două rânduri de caramidă asezată în unghi și cu un brâu de cărămizi așezate în zig-zag.
În schimb, turla de pe naos, zveltă, elansată, prezintă o decorație bogată, alcătuită din elementele întâlnite la fațade, la care se adaugă altele noi. Ele sunt dispuse atât pe fețele octaedrului turlei, cât și pe cele două socluri suprapuse, cu baza pătrată. Absida altarului și cele două abside laterale sunt învelite cu căciuli conice. Acoperișul bisericii este din șindrilă.
În exterior, pereții bisericii sunt susținuți de cinci contraforți. Un brâu alcătuit din triplu șir încinge fațadele, împărțindu-le în două registre. În cel inferior decorul este alcătuit din arcade oarbe cu arhivolte, ale căror picioare coboară până la soclu. În registrul superior se află un șir de ocnițe cu golul retras în zid în așa fel încât acesta înscrie în spațiu o cruce de forma literei T, cu bara de sus arcuită, asemănătoare de fapt cu o troiță. Deasupra lor sunt două rânduri de discuri de ceramică smălțuită, meterezele, iar la nivelul cornișei se pot vedea trei șiruri de dinți de fierăstrău și un brâu de cărămizi așezate în zig-zag.
Structura arhitectonică a monumentului, cu elemente moldovenești (turla centrală, ocnițele de la nivelul superior, crenelurile și discurile de ceramică), muntenești (arcadele oarbe de pe nivelul inferior, brâul median) și ardelenești (turla principală, brâul în zig-zag), este o dovadă a unității stilului arhitecturii secolului al XVII-lea, demonstrând și în acest mod legăturile strânse care existau între românii din cele trei principate.